Liverpool v Everton preview

bmxro

Moderator
Moderator
Registered
Full Member
VIP Club
#1
Derby-ul de pe Merseyside sărbătoreşte astăzi cel de-al 232-lea meci. Cormoranii nu au nicio înfrângere în acest sezon de Premier, dar Caramelele nu se află într-o formă prea bună, distanța din clasament este de 11 puncte între cele două rivale.
Istoria celor două echipe de cartier şi bulevard începe de prin anul 1885 când clubul Everton, fondat în 1878 are şi secţie de fotbal, evoluând pe terenul Anfield, deţinut de preşedintele clubului, John Houlding. În anul 1892 John Houlding se ceartă cu ceilalţi acţionari ai clubului "caramelelor" şi scoate echipa de pe Anfield, urmând ca să fondeze clubul Liverpool. De atunci Everton se va muta puţin mai departe de Anfield, pe Goodison Park, dar pe aceeaşi arteră, Merseyside. Deci rivalitatea împlineşte vârsta de 126 de ani, ajungându-se astăzi la meciul cu numărul 232.
Cormoranii sunt constrânși să joace fără căpitanul Jordan Henderson, își ispășește o suspendare de o etapă, după cartonașul roșu primit în meciul cu Watford iar Adam Lallana a revenit joi la antrenamente, după o accidentare.
Caramelele nu au accidentări îngrijorătoare, Ademola Lookman a fost recuperat iar restul jucătorilor sunt apti de joc.
Managerul Jurgen Klopp a afirmat că Everton a crescut la o calitate de echipă de Champions League sub bagheta lui Marco Silva și crede că derby-ul este adevăratul test pentru Liverpool.
La capitolul statistici să amintim că Liverpool este neînvinsă în ultimele 17 întâlniri directe, meciul de astăzi este cu numărul 100 dintre cele două pe stadionul Anfield. Jurgen Klopp nu a reușit să câștige din cele două întâlniri cu Marco Silva, fiind singurul manager care are mai multe succese consecutive în fața germanului.
 

crystygye

Well-Known Member
Registered
Full Member
#2
O sa fie putin cam greu pentru Liverpool. Dupa meciul din Champions League + 4 jucatori pe tusa:
Henderson J.(Red Card)
Oxlade-Chamberlain A.(Knee Injury)
Lallana A.(Muscle Injury)
Origi D.(Illness)

Si intradevar Everton s-a schimbat complet anul asta. La fel ca si West Ham.
O sa fie greu pentru Liverpool, asta este clar. Cred ca va juca, cel putin, in prima repriza pentru egal, iar in repriza doi, un gol marcat si gata.

Sa vedem cat de bine ii va citii Everton si ce vor face. Daca vor avea aceeasi tactica de a fura un egal, sau vor ataca din primul minut. Daca Everton se apara si asteapta un egal, s-ar putea sa si-o fure la final si sa piarda.

Meciul poate merge in toate directiile. Dar sa tinem cont ca Liverpool nu cred au conditia fizica si mentalitatea corecta dupa infrangerea cu PSG.
 

Reclama

Loading...

Reclama Ta Aici

Stiri Monezi Virtuale

Reducere pentru Vacanta

Loading...
Sus