Închipuie-ti ca mergi într-un desert si dai peste o casa bine construita, care are toate cele necesare pentru o viata abundenta, ai trage oare concluzia ca aceea casa a aparut la întâmplare? Ca a venit în existenta prin evolutie sau prin hazard? Cu siguranta ca vei crede ca aceea casa a fost proiectata de un arhitect si apoi construita de un constructor. În mod asemanator cu aceasta concluzie rationala, Biblia o carte veche a afirmat:
„Pentru ca orice casa este zidita de cineva; dar Cel care a zidit toate este Dumnezeu” – Evrei 3:4 GBV 2001.
Isac Newton care a descoperit legea atractiei universale, a dat o data unui mecanic iscusit sa-i confectioneze o mica reproducere a sistemului nostru solar, care consta din globuri care erau legate unele de altele prin roti dintate si curele asa ca ele se miscau armonios, daca se învârtea o manivela. Într-o zi, Newton a fost vizitat de un ateist. Când acesta a vazut modelul l-a pus imediat în miscare si a exclamat mirându-se: „Cine l-a facut”? Newton i-a raspuns: „Nimeni”. Ateistul i-a replicat „Tu crezi probabil ca as fi un nebun! Natural ca l-a facut cineva si acela care l-a facut este un geniu”. Dupa aceea Newton a zis ateistului: „Ceea ce ai tu aici înaintea ta, este doar o imitatie neînsemnata a unui sistem cu mult mai maret...totusi tu sustii ca nu crezi ca originalul cel mare dupa care a fost imitat acest mecanism ar avea un constructor si un creator”.
Iubite cititor, gândeste-te la existenta universului. A considera ca este rezultatul unui „accident”, ridica multe întrebari - si nici un raspuns. Acelasi lucru este adevarat cu „teoria exploziei”. De unde, de exemplu, vine materia? Nici chiar o „explozie” nu poate face ceva din nimic. Ideea evolutiei este foarte raspândita, dar tot la fel de slaba; cum poate „nimic” sa evolueze în „ceva” si viata uimitor de complexa a pamântului sa se formeze singura?
Toate celelalte teorii sunt la fel de fragile. Singura explicatie satisfacatoare este aceasta:
„La început, Dumnezeu a facut cerurile si pamântul” (Geneza 1:1). Lumea noastra nu este rezultatul întâmplator al unei gigantice lovituri norocoase! Dupa cum o explozie într-o tipografie nu va aranja foile într-o carte, cu pagini numerotate una dupa alta!
În schimb, „lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” (Evrei 11:3). Creatia a avut un început si Dumnezeu este Cel ce i-a dat fiinta.
„Caci El zice si se face; porunceste si ce porunceste ia fiinta” (Psalm 33:9).
Astfel, existenta lui Dumnezeu este dovedita de existenta univerului, caci în univers orice lucru, substanta, fenomen are o cauza. Iar cauza trebuie sa fie cel putin egala cu produsul sau mai mare. Marimea univerului ne da o ideie despre marimea si puterea Creatorului!
Expresia „Dumnezeu”, înseamna „mare” sau „puternic” derivând de la o radacina care înseamna: „puternic”. De aceea Biblia ne spune despre Dumnezeu:
„Nu umplu Eu cerurile si pamântul?“ zice Domnul” (Ieremia 23:24). Ba mai mult, El este dincolo de creatie, mai mare ca ea, El nu poate fi cuprins nici de cerurile cerurilor, dupa cum este scris:
„Iata, cerurile si cerurile cerurilor nu Te cuprind” – 1Regi 8:27 GBV.
Aceasta explicatie a creatiei, este întarita de ordinea si de proiectul uimitor vazute pretutindeni, ca si de legile universale care tin toate lucrurile împreuna, de la imensitatea spatiului înconjurator, pâna la organismele microscopice. Dar un proiect cere un proiectant si legile un datator de legi - si Dumnezeu însumeaza ambele! „Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este în ea, este Domnul cerului si al pamântului” (Fapte 17:24-28). Astfel, totul în acest univers functioneaza dupa niste legi, în el exista o ordine, o armonie, un echilibru între anumite forte implicate în creatie. Toate acestea indica un Legiutor, un Creator, un Dumnezeu al ordinii, o inteligenta deosebita care a planuit si apoi a creat aceasta: frumusete, ordine, armonie a universului material! Frumusetea si ordinea univerului ne da o ideie despre personalitatea Creatorului! Sfintele Scripturi Îl numesc pe Dumnezeu: „Dumnezeul masurii” (2Corinteni 10:13) si despre El se mai spune: „pentru ca Dumnezeu nu este al dezordinii” (1Corinteni 14:33).
Un alt argument al existentei lui Dumnezeu, este omul!
Astfel, „evidenta creatiei” cea mai puternica este omul însusi. Deosebit de celelalte animale, omul are ceva pe care noi o numim „personalitate”; el face alegeri inteligente, are o constiinta si poate sa deosebeasca binele de rau. El este capabil de dragoste si compasiune. Mai presus de toate, are un instinct spre închinaciune. De unde are omul aceste calitati? Nici evolutia, nici o avalansa de accidente nu ar fi putut sa le dea nastere. Raspunsul cel mai clar este acesta:
„Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarâna pamântului, i-a suflat în nari suflare de viata si omul s-a facut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Moralitatea omului este data de Spiritul lui Dumnezeu care locuieste în spiritul omului în Proverbe 20:27, se spune:
„Duhul omului este o lampa a Domnului, cercetând toate camarile sufletului”.
Omul are o constiinta, de unde vine aceea constiinta? Scriptura declara ca constiinta omului este legea lui Dumnezeu pusa în om când spune:
„Deoarece, când natiunile, care nu au lege, practica din fire cele ale legii, acestia, neavând lege, îsi sunt lor însisi lege, ca unii care arata lucrarea legii scrisa în inimile lor, constiinta lor marturisind si gândurile lor acuzându-se sau aparându-se între ele” – Romani 2:14,15. Astfel, omul nu este un accident; el este
„o faptura aşa de minunata” (Psalm 139) si înfricosator creata de Creatorul universului.
Omul este înzestrat cu ratiune, inteligenta, dovedeste un Creator înteligent (Iov 12:13; Romani 11:33-36), nu doar o forta oarba!
Omul este înzestrat cu sentimente, emotii, denota un Creator sensibil (1Petru 4:8), nu doar o forta impersonala!
Omul este înzestrat cu vointa, ceea ce înseamna ca Creatorul omului are un scop, plan o voie a Sa pentru creaturile Sale! – Efeseni 1:9; 3:11.
Firea morala a omului dovedeste existenta unui Legiutor si a unui Judecator Întelept. Scriptura spune:
„Pentru ca Domnul este Judecatorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împaratul nostru; El ne va salva” – Isaia 33:22.
Biblia afirma ca orice om datorita marturiei creatiei lui Dumnezeu, Îl cunoaste pe Dumnezeu si astfel nu poate spune ca nu exista! Omul nu are scuza, el are marturia si dovada existentei lui Dumnezeu în el însusi si exteriorul lui! În Romani 1:19,20, se afirma:
„Fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu este aratat în ei, pentru ca Dumnezeu le-a aratat –fiindca, de la creatia lumii, lucrurile Sale nevazute se vad, fiind întelese de minte prin lucrurile facute, la fel si eterna Sa putere si divinitate – încât ei sa fie fara scuza”.
Iubite cititor esti fara scuza în fata Marelui Judecator! Acum ai de ales între: a cinsti creatura, a te închina lucrurilor materiale, a urma egoismul tau, a urma oameni politici, „staruri” din lumea muzici, modei, filmului, etc. Sau alegi sa-l cinstesti pe Creator, sa i te închini Lui si sa asculti de El?
Textul din Romani continua si ne explica ce se întâmpla în ambele cazuri:
„Sustinând ca sunt întelepti, au ajuns nebuni si au schimbat gloria nepieritorului Dumnezeu în asemanarea imaginii omului pieritor
si a pasarilor si a patrupedelor si a reptilelor. De aceea Dumnezeu i-a lasat prada poftelor inimilor lor spre necuratie, ca sa-si dezonoreze trupurile între ei însisi, ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu în minciuna si s-au închinat si au slujit creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat pentru totdeauna! Amin...Dar, dupa împietrirea ta si dupa inima ta nepocaita, îti aduni mânie, în zi de mânie si de descoperire a dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa lucrarile lui: celor care, prin staruinta în lucrare buna, cauta glorie si onoare si neputrezire: viata eterna; dar celor care sunt certareti si nu se supun adevarului, ci asculta de nedreptate: mânie si indignare; necaz si strâmtorare peste orice suflet de om care lucreaza raul” – Romani 1:22-2:9.
...am ascultato la căști ... mâine o bag pe stație... acuma îmi e lene.
