Un subiect dezbatut aseara pe chat si cred ca merita putina atentie.
N,N-dimetiltriptamina sau DMT este un compus derivat triptaminei, o substanţă psihedelică ilegală, care se găseşte în cel puţin 60 de specii de plante din întreaga lume. În documentarul DMT: The Spirit Molecule (2000), Rick Strassman cataloghează drogul drept prima substanţă psihedelică endogenă”, iar într-un interviu din 2011, el afirmă că DMT „un produs aparent necesar pentru funcţionarea normală a creierului uman”. Terence McKenna, „a popularizat DMT-ul mai tare ca oricine prin seminarii, cărţi, interviuri şi înregistrări, până la nivelul fără precedent din ziua de azi,” spunea Strassman în 2000. În seminarul său din 1994, Rap Dancing Into the Third Millennium, McKenna descria DMT-ul ca „cel mai puternic halucinogen cunoscut omului şi ştiinţei” şi „cel mai răspândit halucinogen din întreaga natură.” El se întreba de ce teologia nu a integrat DMT-ul ca „dovada principală a prezenţei lumii de dincolo în cea umană”. El spunea:
Nu pot înţelege de ce nu apare informaţia asta pe primele pagini ale tuturor ziarelor de pe planetă, pentru că nu ştiu ce ştiri căutaţi voi, dar eu exact asta am tot aşteptat.
McKenna a fumat prima oară DMT ca student la Berkley, în 1967. A mai avut experienţe cu LSD, băga „aproximativ o dată pe lună”, precum şi cu alte psihedelice, dar, după cum însuşi a declarat într-un interviu din The Archaic Revival (1992):
De fapt, DMT-ul a fost cel care m-a făcut să mă dedic experienţei psihedelice. În comparaţie cu celalte, DMT-ul era atât de puternic, de străinâ. Ridica tot felul de probleme cum ar fi ce este realitatea, ce este limbajul, ce este sinele, ce este spaţiul tridimensional şi timpul. Ridica toate problemele cărora mi-am dedicat ultimii douăzeci de ani.
Din 1967 pînă în 1994, McKenna a fumat de 30 - 40 de ori DMT, o substanţă portocalie, cristalină, cleioasă, care „miroase cam ca naftalina”. El a descris fragmente din tripurile sale pe DMT în Rap Dancing into the Third Millennium, DMT Revelations şi Time and Mind. Mai jos este sinteza mea din cele trei descrieri ale lui McKenna, ordonate cronologic, cu indicatori temporali aproximativi, în minute şi secunde, trecute de la primul fum de DMT, vaporizat într-o pipă de sticlă.
0:00. Primul fum. Culorile se aprind, marginile se ascuţesc, lucrurile îndepărtate se conturează. „Ai senzaţia că toată camera a fost vidată”.
0:10. Al doilea fum. Închizi ochii şi „culorile încep să-ţi alerge în faţă şi formează o chestie florală, ca o mandală, care se învârte încet, are de obicei e galben-portocalie”, pe care McKenna o numeşte „crizantemă”. După asta, ori treci prin ea, ori trebuie să mai tragi o dată”. Fumătorii de haşiş, cu plămânii lor tăbăciţi, au un avantaj la capitolul ăsta.
0:20. Al treilea fum. Crizantema. Se aude un sunet de „foşnit de pungă sau de foc care mocneşte” şi „ai impresia unei tranziţii”. Apoi, „este de parcă te rostogoleşti printr-o multitudine de tunele şi camere”.
0:40. Te trezeşti într-un loc complet nou.
Într-una din descrieri, McKenna explică locul acesta: „Limbajul nu-l poate descrie cu exactitate, aşa că o să-l descriu imprecis. De acum încolo, restul sunt minciuni. Trebuie să înţelegeţi, toate acestea sunt metafore în cel mai pur sens al cuvântului, adică sunt doar nişte minciuni”. Conştientizarea şi angajamentul lui McKenna faţă de acest aspect al DMT-ului m-a făcut să citesc mai multe din scrierile lui. Într-un seminar el explică:
Motivul pentru care este atât de enigmatic, este pentru că are impact asupra capacităţii de formare a limbajului. Aşadar, motivul pentru care este atât de obscur este acela că persoana care încearcă să observe DMT-ul este afectată de el, de procesul inspecţiei. DMT-ul nu oferă o experienţă pe care să o analizezi. Nu avem de-a face cu ceva atât de ordonat. Maşinăria sintactică a descrierii trece instantaneu printr-un fel de gonflare hiperdimensională, aşa că nu poţi să explici ce ai înţeles din ea. Cu alte cuvinte, ce face DMT-ul nu poate fi transferat într-o limbă simplistă ca engleza.
Locul, sau spaţiul în care ai intrat, numit de unii „domul”, se află sub pământ, într-un loc slab luminat, iar pereţii sunt „acoperiţi de halucinaţii geometrice, colorate puternic, foarte fluorescente, cu crevase adânci şi suprafeţe reflectorizante. Totul pare mecanic, lustruit şi pulsează de energie.” Explică McKenna:
Dar iniţial nu locul în sine mi-a captat atenţia, ci faptul că acest spaţiu este locuit, că prima impresie în momentul în care intri aici este că te umpli de o mare bucurie. Intri în acest loc şi eşti inconjurat imediat de nişte elfi mecanici chiţăitori, care se transformă şi sunt făcuţi din lumină şi limbaj şi sunet, care ciripesc şi se rostogolesc spre tine. Şi spun „Uraa! Bine ai venit! Ai ajuns!”. În cazul meu „Te vedem cam rar pe-aici”
0:50. Rămâi şocat. Te gândeşti „Doamne, ce-i asta? Ce este asta?” Apoi McKenna a făcut următoarea observaţie:
N,N-dimetiltriptamina sau DMT este un compus derivat triptaminei, o substanţă psihedelică ilegală, care se găseşte în cel puţin 60 de specii de plante din întreaga lume. În documentarul DMT: The Spirit Molecule (2000), Rick Strassman cataloghează drogul drept prima substanţă psihedelică endogenă”, iar într-un interviu din 2011, el afirmă că DMT „un produs aparent necesar pentru funcţionarea normală a creierului uman”. Terence McKenna, „a popularizat DMT-ul mai tare ca oricine prin seminarii, cărţi, interviuri şi înregistrări, până la nivelul fără precedent din ziua de azi,” spunea Strassman în 2000. În seminarul său din 1994, Rap Dancing Into the Third Millennium, McKenna descria DMT-ul ca „cel mai puternic halucinogen cunoscut omului şi ştiinţei” şi „cel mai răspândit halucinogen din întreaga natură.” El se întreba de ce teologia nu a integrat DMT-ul ca „dovada principală a prezenţei lumii de dincolo în cea umană”. El spunea:
Nu pot înţelege de ce nu apare informaţia asta pe primele pagini ale tuturor ziarelor de pe planetă, pentru că nu ştiu ce ştiri căutaţi voi, dar eu exact asta am tot aşteptat.
McKenna a fumat prima oară DMT ca student la Berkley, în 1967. A mai avut experienţe cu LSD, băga „aproximativ o dată pe lună”, precum şi cu alte psihedelice, dar, după cum însuşi a declarat într-un interviu din The Archaic Revival (1992):
De fapt, DMT-ul a fost cel care m-a făcut să mă dedic experienţei psihedelice. În comparaţie cu celalte, DMT-ul era atât de puternic, de străinâ. Ridica tot felul de probleme cum ar fi ce este realitatea, ce este limbajul, ce este sinele, ce este spaţiul tridimensional şi timpul. Ridica toate problemele cărora mi-am dedicat ultimii douăzeci de ani.
Din 1967 pînă în 1994, McKenna a fumat de 30 - 40 de ori DMT, o substanţă portocalie, cristalină, cleioasă, care „miroase cam ca naftalina”. El a descris fragmente din tripurile sale pe DMT în Rap Dancing into the Third Millennium, DMT Revelations şi Time and Mind. Mai jos este sinteza mea din cele trei descrieri ale lui McKenna, ordonate cronologic, cu indicatori temporali aproximativi, în minute şi secunde, trecute de la primul fum de DMT, vaporizat într-o pipă de sticlă.
0:00. Primul fum. Culorile se aprind, marginile se ascuţesc, lucrurile îndepărtate se conturează. „Ai senzaţia că toată camera a fost vidată”.
0:10. Al doilea fum. Închizi ochii şi „culorile încep să-ţi alerge în faţă şi formează o chestie florală, ca o mandală, care se învârte încet, are de obicei e galben-portocalie”, pe care McKenna o numeşte „crizantemă”. După asta, ori treci prin ea, ori trebuie să mai tragi o dată”. Fumătorii de haşiş, cu plămânii lor tăbăciţi, au un avantaj la capitolul ăsta.
0:20. Al treilea fum. Crizantema. Se aude un sunet de „foşnit de pungă sau de foc care mocneşte” şi „ai impresia unei tranziţii”. Apoi, „este de parcă te rostogoleşti printr-o multitudine de tunele şi camere”.
0:40. Te trezeşti într-un loc complet nou.
Într-una din descrieri, McKenna explică locul acesta: „Limbajul nu-l poate descrie cu exactitate, aşa că o să-l descriu imprecis. De acum încolo, restul sunt minciuni. Trebuie să înţelegeţi, toate acestea sunt metafore în cel mai pur sens al cuvântului, adică sunt doar nişte minciuni”. Conştientizarea şi angajamentul lui McKenna faţă de acest aspect al DMT-ului m-a făcut să citesc mai multe din scrierile lui. Într-un seminar el explică:
Motivul pentru care este atât de enigmatic, este pentru că are impact asupra capacităţii de formare a limbajului. Aşadar, motivul pentru care este atât de obscur este acela că persoana care încearcă să observe DMT-ul este afectată de el, de procesul inspecţiei. DMT-ul nu oferă o experienţă pe care să o analizezi. Nu avem de-a face cu ceva atât de ordonat. Maşinăria sintactică a descrierii trece instantaneu printr-un fel de gonflare hiperdimensională, aşa că nu poţi să explici ce ai înţeles din ea. Cu alte cuvinte, ce face DMT-ul nu poate fi transferat într-o limbă simplistă ca engleza.
Locul, sau spaţiul în care ai intrat, numit de unii „domul”, se află sub pământ, într-un loc slab luminat, iar pereţii sunt „acoperiţi de halucinaţii geometrice, colorate puternic, foarte fluorescente, cu crevase adânci şi suprafeţe reflectorizante. Totul pare mecanic, lustruit şi pulsează de energie.” Explică McKenna:
Dar iniţial nu locul în sine mi-a captat atenţia, ci faptul că acest spaţiu este locuit, că prima impresie în momentul în care intri aici este că te umpli de o mare bucurie. Intri în acest loc şi eşti inconjurat imediat de nişte elfi mecanici chiţăitori, care se transformă şi sunt făcuţi din lumină şi limbaj şi sunet, care ciripesc şi se rostogolesc spre tine. Şi spun „Uraa! Bine ai venit! Ai ajuns!”. În cazul meu „Te vedem cam rar pe-aici”
0:50. Rămâi şocat. Te gândeşti „Doamne, ce-i asta? Ce este asta?” Apoi McKenna a făcut următoarea observaţie: