D
djfreesh
Guest
Yahoo a anunțat că datele a cel puțin 500 de milioane de conturi au fost sustrase în urma unui atac cibernetic de amploare, care a avut loc la sfârșitul anului 2014, relatează AP.
Hackerii au reușit să sustragă astfel numele utilizatorilor, adresele de e-mail, numerele de telefon, data nașterii, precum și întrebările de securitate. ”Investigaţia nu a descoperit nicio informaţie că actorul sponsorizat de o unitate statală este în prezent în reţeaua informatică a Yahoo”, a anunţat compania. Yahoo Inc a precizat că colaborează deja cu autorităţile.
Yahoo le recomandă utilizatorilor săi să-și modifice parola, dacă nu au mai făcut acest lucru din 2014.
Nu este clar dacă această dezvăluire va avea un impact negativ asupra planurilor companiei de a-şi vinde serviciul de e-mail şi alte proprietăţi către Verizon Communications Inc. Verizon a anunţat în luna iulie că va cumpăra proprietăţile de bază ale Yahoo Inc pentru o sumă de 4.83 miliarde de dolari.
Sursa: http://www.libertatea.ro/stiri/atac...ioane-de-utilizatori-de-conturi-yahoo-1606694