Robert Mureşan, sportivul anului la ”Gala Campionilor 2018”

bmxro

Moderator
Moderator
Registered
Full Member
VIP Club
Federația Română de Motociclism și-a premiat performerii anului în cadrul Galei Campionilor 2018, care a avut loc sâmbătă, într-o atmosferă caldă, la sala de evenimente Biavati, din Arad. Primii trei clasați de la fiecare categorie au urcat pe podium, fiind recompensați cu medalii, trofee, tricouri de campion și premii de la sponsori.
Localul a fost neîncăpător, o sumedenie de copii și tineri sportivi, semn că viitorul moto este asigurat. Evident, copii au fost colindați de Moș Crăciun, fiecare având o dorință pentru anul viitor, majoritatea dorințelor fiind să ajungă mari campioni.
După momentul acordat tinerilor motocicliști, întâlnirea cu Moș Crăciun, momentul zero fost deschis de arădeanul Cristian Mureșan, președintele Federaţiei: „În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor celor prezenți pentru că au venit la Arad, vreau să felicit în special sportivii, care sunt actorii principali. Desigur, pe lângă ei sunt părinții care îi susțin, plus mecanicii și toată echipa. Acum, după mari eforturi făcute de toți pe parcursul anului, e momentul ca cei mai buni să primească ce merită. Am tot respectul pentru toți cei care muncesc ca acest sport să existe în România.”
Printre laureați s-a numărat, aşa cum era de aşteptat și Robert Mureșan, care a primit premiul pentru Sportivul Anului la Viteză, el clasându-se pe locul I și la clasa Superbike. „Nu pot decât să fiu mulțumit de acest an, a fost unul foarte greu, dar am reușit să-mi îndeplinesc obiectivele și asta e tot ce contează. În 2019 voi încerca să îmi păstrez titlurile de campion național și est-european, dar voi participa și în Campionatul European Superstock 1000, unde sper să reușesc să iau un titlu în premieră pentru România”, a spus pilotul arădean, component al CSM București din luna aprilie a acestui an. Până atunci, el a avut legitimare la Vik Power Arad.
Organizarea a fost impecabilă, se vede că federația se simte bine la Arad, drept recompensă, după premiile și cadourile dăruite, Vik Power Arad a organizat, a doua zi, o sesiune de antrenamente și socializare cu sportivii dornici de adrenalină, pentru unii fiind o ultimă distracție înaintea sărbătorilor.
 
Loading...
Back
Sus