Investigații Recorder

mesteru

Member
Registered
Full Member
În urmă cu trei luni, România a ratat din nou aderarea la spațiul Schengen, în suspinele unei întregi clase politice, care s-a declarat revoltată și dezamăgită.


Dar își doresc cu adevărat politicienii eliminarea controalelor de la frontieră? Întrebarea e mai degrabă retorică având în vedere că în vămile României continuă să funcționeze un sistem piramidal al șpăgii, construit în zeci de ani și protejat de la vârful marilor partide.
author/alex-nedea/
 
Miile de șantiere deschise, în ultimii ani, pe tot teritoriul României, de la construcții private până la drumuri, poduri, stadioane și alte proiecte de infrastructură ale statului român au generat o cerere uriașă pentru una dintre cele mai importante materii prime din domeniul construcțiilor: balastul, adică nisipul amestecat cu pietriș. Acesta se folosește la fundația șoselelor, la fabricarea asfaltului și la obținerea betonului. Balastul se găsește în special pe lângă albiile râurilor și este, de fapt, o resursă naturală care aparține statului român. Teoretic, nu poate fi exploatată oricum și oricât, ci numai după reguli stricte care au grijă ca mediul să nu fie afectat. Prea mult balast scos din albia unui râu poate destabiliza malurile, provocând eroziuni, surpări și inundații. Însă cine să mai țină cont de toate acestea când exploatarea balastului a devenit o afacere de zeci de milioane de euro? În România au apărut sute de balastiere care folosesc tertipuri legislative pentru a ocoli normele de mediu, care sapă direct în albiile râurilor și care profită de pasivitatea autorităților. Am documentat acest fenomen întins la scară națională timp de mai multe luni, pe cuprinsul mai multor județe. În materialul video de mai jos puteți vedea ce am descoperit și cum a ajuns pescuitul un pretext pentru ocolirea normelor de mediu în afacerile cu balast.
 
Un profesor arhidiacon de la Seminarul Teologic Ortodox din Baia Mare și-a manipulat emoțional elevele de 15 ani, trecând din postura de diriginte în cea de prieten apropiat. Le trimitea mesaje cu tentă sexuală, își permitea să le toarne alcool pe gât și să se pozeze cu ele în pat. Recorder a intrat în posesia unor mesaje și a unor fotografii și imagini video care demonstrează comportamentul revoltător al profesorului. Desfășurarea acestui caz arată sfidarea și ipocrizia care unesc două dintre cele mai influente instituții din România: Biserica și Școala. Două instituții care au menirea de a educa și de a le oferi sprijin moral celor în nevoie, dar nu înainte de a-și proteja propriile interese.
 

Dumnezeul achizițiilor se întoarce​

E de ajuns să vedem marii suspecți de corupție expuși în spațiul public prin investigații de presă și prin imagini livrate pe surse de organele de anchetă? Sau ar trebui să urmărim și ce se întâmplă după ce trec momentele de glorie ale procurorilor? În urmă cu patru ani, Recorder publica investigația „Dumnezeul achizițiilor” care avea să provoace mii de shareuri pe rețelele sociale și mai multe dosare penale deschise pe numele personajului principal. Preotul Mădălin Iscru, fost consilier în Ministerul Dezvoltării, sub comanda baronului PSD Paul Stănescu, câștiga contracte de milioane de euro pentru reabilitarea de școli și grădinițe, modernizarea iluminatului public și construirea de rețele de apă în satele Dobrogei. Banii veneau prin PNDL, program coordonat de ministerul în care lucrase, iar primarii intervievați de Recorder recunoșteau că au primit comandă politică pentru a lucra cu firma preotului Iscru. Indicii despre existența unor posibile ilegalități erau suficiente și se părea că preotul Iscru va fi încolțit de procurori, mai ales că unul dintre dosarele penale era instrumentat de DNA. Și, totuși, sursele noastre ne-au atras atenția că Mădălin Iscru continuă să facă afaceri cu statul, deși nu mai are firme pe numele său. Așa că am decis să ne întoarcem la subiectul publicat acum patru ani, pe care procurorii par să-l fi abandonat cu suspect de multă ușurință. Ce am descoperit, puteți vedea în investigația video.
 

Corupție în numele Domnului​

Statul român alocă în fiecare an zeci de milioane de euro către biserici, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, iar împărțirea și cheltuirea acestor bani au ridicat mereu suspiciuni de corupție.Investigația pe care o publicăm astăzi trece dincolo de suspiciuni și vine cu dovezi concrete despre mita și traficul de influență care leagă politicul de Biserică. Aceste dovezi sunt prezentate chiar de un om din interior, un preot ortodox care a fost martor și părtaș la funcțioarea acestui sistem.Pe lângă mărturiile sale, preotul Petrică Leașcu face publice imagini filmate cu camera ascunsă în care mai mulți lideri politici și înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române se implică direct și își dau binecuvântarea pentru fraudarea banilor publici.
 

Corupție în numele Domnului 2: Șpagă pentru parohie​

După ce săptămâna trecută v-am prezentat cum funcționează cârdășia dintre politic și Biserică pentru fraudarea banilor publici, publicând înregistrări cu camera ascunsă, acum vă arătăm cum se tranzacționează parohiile ortodoxe pe șpăgi de zeci de mii de euro care ajung la cel mai înalt nivel.Cel care a adunat dovezi video despre aceste practici este tot de preotul Petrică Leașcu, care a profitat de conjunctura profesională în care s-a aflat și a decis să filmeze cu o cameră ascunsă ce se întâmplă când încerci să obți o parohie mai bună.Leașcu este preot în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului din anul 2003. În 2010, după ce i s-a deschis un dosar penal, acesta și-a depus demisia din funcția de preot paroh, rămânând preot nesalarizat sub ascultarea Înaltpreasfințitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Anul acesta, după ce a intrat în greva foamei în semn de protest pentru o condamnare în justiție pe care o considera nedreaptă, Petrică Leașcu a fost trimis de Înaltpreasfințitul Ioachim să slujească la o biserică de lângă Onești, dar tot fără să fie salarizat. Din această postură, preotul Leașcu s-a prezentat la superiorul său direct, protopopul Ioan Bârgăoanu, solicitându-i un post salarizat.Inițial, protopopul i-a spus că nu există locuri libere și că oricum preferă să promoveze preoții tineri. Însă totul s-a schimbat după pronunțarea unor cuvinte magice, care l-au purtat pe preotul Leașcu pe întreg circuitul șpăgii, ajungând până în biroul Înaltpreasfințitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. ÎPS Ioachim este și membru al Sfântului Sinod, cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române și cea care dă direcția de urmat pentru întreg clerul ortodox.
 
Loading...
Back
Sus