Creierul tău procesează DMT-ul, la fel de uşor cum face corpul cu glucoza

[AlexH]

Un subiect dezbatut aseara pe chat si cred ca merita putina atentie.

N,N-dimetiltriptamina sau DMT este un compus derivat triptaminei, o substanţă psihedelică ilegală, care se găseşte în cel puţin 60 de specii de plante din întreaga lume. În documentarul DMT: The Spirit Molecule (2000), Rick Strassman cataloghează drogul drept prima substanţă psihedelică endogenă”, iar într-un interviu din 2011, el afirmă că DMT „un produs aparent necesar pentru funcţionarea normală a creierului uman”. Terence McKenna, „a popularizat DMT-ul mai tare ca oricine prin seminarii, cărţi, interviuri şi înregistrări, până la nivelul fără precedent din ziua de azi,” spunea Strassman în 2000. În seminarul său din 1994, Rap Dancing Into the Third Millennium, McKenna descria DMT-ul ca „cel mai puternic halucinogen cunoscut omului şi ştiinţei” şi „cel mai răspândit halucinogen din întreaga natură.” El se întreba de ce teologia nu a integrat DMT-ul ca „dovada principală a prezenţei lumii de dincolo în cea umană”. El spunea:


Nu pot înţelege de ce nu apare informaţia asta pe primele pagini ale tuturor ziarelor de pe planetă, pentru că nu ştiu ce ştiri căutaţi voi, dar eu exact asta am tot aşteptat.

McKenna a fumat prima oară DMT ca student la Berkley, în 1967. A mai avut experienţe cu LSD, băga „aproximativ o dată pe lună”, precum şi cu alte psihedelice, dar, după cum însuşi a declarat într-un interviu din The Archaic Revival (1992):

De fapt, DMT-ul a fost cel care m-a făcut să mă dedic experienţei psihedelice. În comparaţie cu celalte, DMT-ul era atât de puternic, de străinâ. Ridica tot felul de probleme cum ar fi ce este realitatea, ce este limbajul, ce este sinele, ce este spaţiul tridimensional şi timpul. Ridica toate problemele cărora mi-am dedicat ultimii douăzeci de ani.

Din 1967 pînă în 1994, McKenna a fumat de 30 - 40 de ori DMT, o substanţă portocalie, cristalină, cleioasă, care „miroase cam ca naftalina”. El a descris fragmente din tripurile sale pe DMT în Rap Dancing into the Third Millennium, DMT Revelations şi Time and Mind. Mai jos este sinteza mea din cele trei descrieri ale lui McKenna, ordonate cronologic, cu indicatori temporali aproximativi, în minute şi secunde, trecute de la primul fum de DMT, vaporizat într-o pipă de sticlă.

0:00. Primul fum. Culorile se aprind, marginile se ascuţesc, lucrurile îndepărtate se conturează. „Ai senzaţia că toată camera a fost vidată”.

0:10. Al doilea fum. Închizi ochii şi „culorile încep să-ţi alerge în faţă şi formează o chestie florală, ca o mandală, care se învârte încet, are de obicei e galben-portocalie”, pe care McKenna o numeşte „crizantemă”. După asta, ori treci prin ea, ori trebuie să mai tragi o dată”. Fumătorii de haşiş, cu plămânii lor tăbăciţi, au un avantaj la capitolul ăsta.


0:20. Al treilea fum. Crizantema. Se aude un sunet de „foşnit de pungă sau de foc care mocneşte” şi „ai impresia unei tranziţii”. Apoi, „este de parcă te rostogoleşti printr-o multitudine de tunele şi camere”.

0:40. Te trezeşti într-un loc complet nou.

Într-una din descrieri, McKenna explică locul acesta: „Limbajul nu-l poate descrie cu exactitate, aşa că o să-l descriu imprecis. De acum încolo, restul sunt minciuni. Trebuie să înţelegeţi, toate acestea sunt metafore în cel mai pur sens al cuvântului, adică sunt doar nişte minciuni”. Conştientizarea şi angajamentul lui McKenna faţă de acest aspect al DMT-ului m-a făcut să citesc mai multe din scrierile lui. Într-un seminar el explică:

Motivul pentru care este atât de enigmatic, este pentru că are impact asupra capacităţii de formare a limbajului. Aşadar, motivul pentru care este atât de obscur este acela că persoana care încearcă să observe DMT-ul este afectată de el, de procesul inspecţiei. DMT-ul nu oferă o experienţă pe care să o analizezi. Nu avem de-a face cu ceva atât de ordonat. Maşinăria sintactică a descrierii trece instantaneu printr-un fel de gonflare hiperdimensională, aşa că nu poţi să explici ce ai înţeles din ea. Cu alte cuvinte, ce face DMT-ul nu poate fi transferat într-o limbă simplistă ca engleza.

Locul, sau spaţiul în care ai intrat, numit de unii „domul”, se află sub pământ, într-un loc slab luminat, iar pereţii sunt „acoperiţi de halucinaţii geometrice, colorate puternic, foarte fluorescente, cu crevase adânci şi suprafeţe reflectorizante. Totul pare mecanic, lustruit şi pulsează de energie.” Explică McKenna:


Dar iniţial nu locul în sine mi-a captat atenţia, ci faptul că acest spaţiu este locuit, că prima impresie în momentul în care intri aici este că te umpli de o mare bucurie. Intri în acest loc şi eşti inconjurat imediat de nişte elfi mecanici chiţăitori, care se transformă şi sunt făcuţi din lumină şi limbaj şi sunet, care ciripesc şi se rostogolesc spre tine. Şi spun „Uraa! Bine ai venit! Ai ajuns!”. În cazul meu „Te vedem cam rar pe-aici”

0:50. Rămâi şocat. Te gândeşti „Doamne, ce-i asta? Ce este asta?” Apoi McKenna a făcut următoarea observaţie:

 

[AlexH]

DMT-uleste ciudat pentru că nu afectează ceea ce noi numim, de obicei, mintea, partea pe care o numeşti eu. Nu se întâmplă nimic cu ea. Eşti cum erai înainte, doar că lumea a fost complet înlocuită, sută la sută, s-a dus. Şi tu stai acolo şi te gândeşti, „Căcat, acum un minut eram în camera mea cu nişte oameni care insistau să trag un drog dubios şi acum…Ce s-a întâmplat? E de la marfă? Am tras? Asta e?”

1:00. Elfii, sau „baloanele sclipitoare ţopăitoare” se apropie de tine. „Cântă, vorbesc într-o limbă care îţi sună foarte ciudat, însă mult mai important este că poţi să o vezi, un lucru incredibil de misterios! În acelaşi timp, „se întâmplă” ceva, un lucru pe care McKenna l-a numit de-a lungul anilor „luv”, dragostea înţeleasă altfel decât în sensul erosului sau al atracţiei sexuale”, ci un sentiment „aproape fizic”, „un lipici care se revarsă în întreg spaţiul acesta”.




1:10. Fiecare „creatură” se alătură celorlalte şi spune „Uite, uite, ţine asta, alege-mă pe mine.” Vin spre tine şi apoi (trebuie să înţelegeţi că nu au mâini, traducem episodul într-o dimensiune inferioară ca s-o putem descrie), îţi oferă lucruri. Realizezi că ceea ce vezi este imposibil, această „proliferare a darurilor elfilor” sau „jucăriile cosmice care pare vii”. Starea asta de frenezie incredibilă continuă pentru încă trei minute, timp în care elfii spun:

Nu cădea pradă fascinaţiei. Nu te pierde în vrajă. Fii atent. Fii atent. Priveşte ce facem şi după asta fă şi tu. Fă-o!

4:10. Apoi, („doar 5% confirmă că li s-a întîmplat şi lor” ceea ce descrie McKenna) „totul se opreşte şi ei aşteaptă, în timp ce tu simţi ca o torţă, o scânteie care ţi se aprinde în stomac şi începe să urce spre esofag”. Apoi gura ta „se deschide larg şi iese un fel de limbaj”. Este un sunet dar, „tu simţi că, de fapt, este o formă vizuală prin care tonurile astea sunt forme, umbre, culori, medalioane, bijuterii. Creezi ceva, iar elfii „înnebunesc de bucurie”.

4:40. „Tot peisajul trece printr-o implozie, iar elfii încep să se îndepărteze, la propriu, de tine. De obicei, ultimul lucru pe care-l vezi este cum îţi fac cu mâna”. O undă de şoc străbate tot sistemul şi începi să realizezi că cele două universuri se fracturează. La un moment dat, „în timp ce începea manevra de îndepărtare, toţi elfii s-au întors” spre McKenna şi îi spuneau „deja-vu, deja-vu”. McKenna nota:




Momentul este adesea foarte erotic, chiar dacă nu sunt sigur că acesta ar fi termenul potrivit, însă e ca şi când sexul ar fi suprafaţa, iar starea prin care treci estevolumul ei. Şi chiar îmi place sexul, nu vreau să-l discreditez. Vreau doar să arăt calitatea DMT-ului.

5:00. „Trăieşti extazul întregii experienţe.”

7:00. „Nu-ţi mai aduci aminte”. Îţi zici că „a fost cea mai tare chestie, a fost cea mai tare chestie, a fost… ce? Despre ce vorbesc?” McKenna credea că DMT-ul „ar putea avea un rol însemnat în procesul de visare”, pe de o parte pentru că „felul în care visul ţi se şterge este similar modului în care se şterge tripul DMT-ului, se întâmplă cu aceeaşi viteză”. McKenna încearcă să explice fenomenul într-unul din interviurile sale.

Există un mecanism automat de ştergere. Am impresia că afli ceva atât de contraintuitiv, încât nu te poţi gândi la acel lucru în mod normal. Când te întorci de acolo, este un punct în care acel ceva alunecă sub suprafaţa înţelegerii raţionale.

Experiementul DMT a fost pentru McKenna, „o experienţă fundamental diferită de oricare alta din spectrul cunoscut al realităţii. El credea că nu e drog, ci altceva, ambalat ca drog”. „Experienţa”, spunea el, „diferă de la individ la individ, dar magnitudinea ei e comparabilă cu ceea ce am descris eu”. El conchide:

Acest lucru trebuie neapărat să fie luat în serios. Cu alte cuvinte, treaba cu „sunt doar halucinaţii” şi toate prostiile alea sunt expirate. Însăşi realitatea nu este altceva decât o halucinaţie, ce naiba, n-aţi auzit? Am rezolvat, deci, şi treaba cu „sunt doar halucinaţii”. Ce avem aici, prieteni, este un fel de formă perfectă de inteligenţă care, dintr-un motiv sau altul, este disperată să comunice cu fiinţele umane.




McKenna mai descrie entităţile ca „elfi translingvistici”, „entităţi fractale prietenoase”, „legiuni de elfi din hiperspaţiu”, „prichindei”, „neguţători de concepte”, „colecţionari de artă”. Teoriile lui asupra naturii acestor entităţi sunt sintetizate mai jos. „Fără cinisme, spunea el, pentru că nu e sigur”.

 

[AlexH]

1.Extratereştri

Ar putea fi extratereştri, „care au evoluat într-un alt sistem solar, probabil cu o biologie diferită, poate că nici măcar nu sunt alcătuiţi din materie, aflaţi la o distanţă astronomică de noi, poate în urmă cu foarte mult timp, care au un plan pe care noi putem sau nu să-l înţelegem. Asta ar fi, chiar extratereştrii:

Dacă extratereştrii ar vrea să interacţioneze cu societatea umană şi ar avea nişte principii clar definite care să le interzică aterizarea unei nave de sute de miliarde de tone în Piaţa Naţiunilor Unite, cu alte cuvinte dacă ar vrea să fie subtili, i-aş vedea pitiţi într-o intoxicaţie şamanică. Ar zice „Hai să îi analizăm pe oamenii ăştia. OK, oamenii sunt nişte berbeci raţionalişti, cu excepţia fenomenului ăstuia în care „îşi alterează starea”, iar când se sparg acceptă orice li se întâmplă. Super, păi hai să ne ascundem în marfă şi vorbim cu ei de-acolo. Nici n-o să se prindă că suntem altceva decât elefanţi roz”.

2. Entităţi dintr-un univers paralel

O altă variantă, „poate mai apropiată concepţiilor păgâne familiare” ar fi că „există un univers paralel în apropiere, în esenţă chiar aici”. McKenna dezvoltă ideea astfel:




Spune-i tărâmul miraculos, Ţinutul de Dincolo, spune-i cum vrei, dar este un loc unde nu te poţi duce într-o navă spaţială, ci printr-o poartă magică, una care poate fi deschisă doar prin ritualuri şi lucruri de felul acesta. Şi asta ar fi o posibilitate. Folclorul uman din toate spaţiile şi timpurile, cu excepţia Occidentului ultimilor 300 de ani, a insistat că există aceste lumi paralele, inteligente şi organizate. Într-adevăr există.

3. Oameni morţi

O a treia posibilitate ar fi aceea ca „locul unde pătrunzi prin DMT este un sistem al sufletelor umane aflate într-un fel de altă dimensiune”. Ideea i-a „zburlit părul” lui McKenna, care privea destul de sceptic această ipoteza. Iată de ce:

Chestiile astea… au o relaţie foarte ciudată cu fiinţele umane. În primul rând ne adoră. Dintr-un motiv anume, le pasă. Oricine sau orice ar fi, sunt mult mai conştiente de noi, decât noi de ele. Este, deci, posibil ca la sfârşitul secolului 20, după 500 de ani de materialism, reducţionism, pozitivism, să fim în pragul descoperirii unei revelaţii la care ne-am fi aşteptat cel mai puţin: suntem foarte aproape să descoperim că moartea ar fi învinsă.

4. Oameni din viitor

O a patra posibilitate ar fi că entităţile sunt „oameni dintr-un viitor foarte îndepărtat, unde fiinţele umane sunt alcătuite din informaţii şi au doar un metru înălţime. Aş plasa-o undeva în viitorul foarte îndepărtat.

DMT: The Spirit Molecule (2000) de Rick Strassman

Rick Strassman (n. 1952), a abordat problema dintr-o perspectivă total diferită faţă de Terence McKenna, din multe privinţe, măcar în ceea ce priveşte scrierile şi prelegerile acestuia şi a descoperit lucruri similare, dar mult mai bizare, neaşteptate, copleşitoare şi profunde. În 1990, Strassman a demarat „prima cercetare modernă din Statele Unite, în mai bine de 20 de ani, asupra efectelor psihedelice sau halucinogene ale drogurilor asupra oamenilor”.

 

[AlexH]

Din 1990 până în 1995, Strassman a administrat aproximativ patru sute de doze intravenoase de DMT unor pacienţi selectaţi în funcţie de experienţa lor bogată cu psihedelicele. El a documentat în detaliu rezultatele, pentru că „era important ca oamenii să ştie cum să-şi croiască drumul prin labirintul kafkian al interacţiunilor pe care trebuie să le ai cu Comisia de Etică pentru Cercetări pe Subiecţi Umani, structurile anti-drog sau alte instituţii, ca să obţii aprobarea pentru desfăşurarea studiilor. Rezultatele au apărut în DMT: The Spirit Molecule, studiu lansat în 2000, la nouă luni după moartea lui Terence McKenna. În cartea sa apar următoarele observaţii, descoperiri şi speculaţii:


1. DMT este cel mai simplu psihedelic. Există în organismele noastre şi apare în toate speciile de plante şi animale. Este o parte componentă a oamenilor şi altor mamifere, animale marine, ierburi şi fructe, broaşte, ciuperci, mucegai, flori şi rădăcini.

2. „In raport cu alte molecule, DMT este relativ simplu. Are o greutate de 188 de unităţi moleculare, comparabil cu glucoza, cel mai simplu zahar din organism, care are 180 de unităţi.

3. În urmă cu 25 de ani, nişte cercetători japonezi au descoperit că DMT este transportat activ de către creier. Substanţa străbate rapid bariera dintre sânge şi ţesut, ca să ajungă astfel în sistemul nervos. Nu ştiu altă substanţă psihedelică pe care creierul să-o trateze cu atâta prietenie. Este uimitor şi ar trebui să avem asta în vedere atunci când ne gândim la felul pripit în care bio-psihiatria a negat rolul DMT-ului în vieţile noastre. Dacă DMT-ul ar fi fost doar un produs insignifiant, un deşeu al metabolismului uman, atunci de ce creierul este atât de nerăbdător să-l absoarbă.




4. „Odată ce organismul produce sau consumă DMT, există anumite enzime care îl descompun în doar câteva secunde. Aceste enzime, denumite oxidazemonoamine (MAO), se găsesc în concentraţii mari în sânge, ficat, stomac, creier şi intestine. Prezenţa răspândită a MAO este motivul pentru care efectele DMT sunt de scurtă durată. Oricând şi oriunde apare DMT, organismul se asigură că este folosit repede”.

5. Glanda pineală, care este „unică din perspectiva rolului singular pe care-l are în creier”, în sensul în care toate celelalte părţi ale creierului au o pereche, ar putea fi locul unde se produce DMT. „Cea mai răspândită ipoteză este aceea că glanda pineală produce cantităţi mari de DMT, care pot induce stări psihedelice, în anuminte momente importante ale vieţii.

6. Glanda pineală a unor vieţuitoare mai vechi, ca de pildă şopârla, este denumită „al treilea ochi” şi are cristalin, cornee şi retină. Pe măsură ce viaţa pe Terra a evoluat, glanda s-a mutat mai adânc în creier. „La om, glanda pineală nu este parte a creierului, ci se dezvoltă din anumite ţesuturi specializate, pe cerul gurii fetusului. De acolo, migrează către centrul creierului, unde se pare că stă cel mai bine”.

7. Glanda pineală „devine vizibilă la fetuşi” după 49 de zile. În Cartea Tibetană a Morţii se spune că durează 49 de zile pentru ca sufletul unui om decedat să se „reîncarneze”, iar 49 de zile, este momentul exact după care se poate observa sexul la copii.




În experimentele cu DMT s-a constatat un număr neaşteptat de mare de întâlniri cu entităţi aflate la anumite „niveluri independente de existenţă”. Strassman scria că nu era pregătit nici intelectual, nici emoţional pentru frecvenţa contactelor cu entităţi, sau pentru natura absolut bizară a acestor întâlniri. Aparent nici voluntarii care mai fumaseră DMT înainte nu erau pregătiţi”.

Aceste fiinţe erau descrise ca „bufoni”, „clovni”, „entităţi sau ce naiba or fi”, „elfi-DMT”, „personaje animate”, „o prezenţă care nu era ostilă, ci doar oarecum agasantă şi impulsivă”, „extratereştri”, „ghizi”, „adjuvanţi”, „reptile”, „călugăriţe”, „albine”, „păianjeni”, „cactuşi”, şi „oameni din beţe”. Când participanţii deschideau ochii, realitatea DMT-ului se suprapunea camerei din spitalul în care se aflau.

Una dintre cele mai şocante experienţe documentate de Strassman a fost cea a unui voluntar pe nume Ken. Nu este o experienţă reprezentativă, dar o voi include aici oricum, ca o contrapondere, la fel de şocantă, dar total diferită faţă de experienţele lui McKenna. Observaţi că în ambele cazuri, tot tripul durează doar cinci minute.

După pragul de 5 minute, [Ken] şi-a revenit, dar făcea grimase şi i se mişca capul. După câteva minute şi-a dat ochelarii jos şi se uita în faţă, cu privirea fixă. Avea încă pupilele dilatate, aşa că eu şi Laura am aşteptat în linişte să îşi revină complet. După 14 minute, vizibil afectat, dar cu ceva echilibru psihic, a început să povestească:




Erau doi crocodili la mine pe piept. Mă storceau, mă violau anal. Nu ştiam dacă voi supravieţui. La început credeam că visez, că am un coşmar, dar după asta am realizat că într-adevăr se întâmpla.

M-am bucurat că nu avea instalată sonda anală, pentru că se întâmpla în cadrul preselecţiei voluntarilor.

I s-au umezit ochii, dar nu i-au curs lacrimile.

„Sună oribil”

A fost oribil, este cel mai înfricoşător moment al vieţii mele. Am vrut să vă cer să mă ţineţi de mână dar eram ţintuit atât de bine că nu mă puteam mişca şi nu puteam vorbi. Căcat!

Cazul lui Ken a fost o anomalie atât în ceea ce priveşte filmul experienţei sale pe DMT, cât şi pentru aspectul şocant al acesteia, chiar dacă, după cum aţi citit mai sus, sonda anală pe care o puneau volunarilor, ar fi fost în acest caz, surprinzător, chiar utilă. Dintre toţi voluntarii participanţi la studiu, doar unul, pe nume Nils, mai refuzase: „Sonda era un fir flexibil, îmbrăcat în cauciuc, cu un diametru de aproximativ un centimetru. Era introdusă până la zece centimetri şi nu a provocat vreun disconfort pacienţilor, cu excepţia celor care sufereau de hemoroizi”.

Strassman a încercat să aplice modele psihologice freudiene şi jungiene pentru a explica rezultatele, dar s-a dovedit că acestea nu corespund. Cercetarea sa, care a inclus până la urmă şi psilocybină, s-a încheiat în 1995, după ce, pe lângă alte probleme, soţia sa s-a îmbolnăvit de cancer. În „comunitatea budist-monastică” din care făcea parte au apărut voci critice, iar membrii „şi-au retras susţinerea”, şi i-a fost respinsă cererea de a-şi desfăşura experimentele într-un loc mai puţin urât decât în cadrul unui spital supra-aglomerat, pe care l-a descris drept „cel mai oribil loc posibil unde oamenii pot să bage trip”. În 2007, Strassman a fost întrebat în cadrul unei discuţii pe IRC: Care este scopul DMT-ului în creier? De ce îl avem acolo de la bun început? A răspuns astfel:




Cred că avem nevoie de ceva în creier care să fie responsabil de ceea ce ni se întâmplă în anumite momente ale vieţii. La fel ca siliconul din procesoarele calculatoarelor, DMT-ul este cel mai bun material care ne poate da acces la teritorii extra-corporale, de sine stătătoare. Pe de altă parte, din moment ce cu toţii producem în permanenţă DMT, este posibil ca acesta să ne medieze percepţia asupra realităţii de zi cu zi.

*

Terence McKenna spunea într-un interviu acordat revistei The Archaic Revival, în 1989, că „unul dintre lucrurile care mă înteresează la vise este acesta: am vise în care fumez DMT şi funcţionează. Mi se pare foarte interesant pentru că pare să însemne că nu trebuie să iei DMT pentru a ajunge acolo. Trebuie doar să-ţi convingi creierul că ai mai făcut-o, iar el va livra această experienţă extraordinară”.

În DMT, Mathematical Dimensions, Syntax and Death, McKenna spune:

Am avut la un moment dat norocul să reuşesc să conving un Lama tibetan să ia DMT. Era un lider al cărui nume este bine cunoscut, fără să facă parte din top cinci, dar un personaj mult mai în vârstă şi mai înţelept. După ce a consumat, l-am întrebat cum a fost. Oamenii aceştia, călugării tibetani, cunosc foarte bine teritoriul acela de dincolo, iar el mi-a spus că acelea sunt luminile de la capătul tunelului. Mi-a explicat că nu poţi merge mai departe de punctul acela fără să rupi firul de întoarcere, că dincolo de asta nu mai poţi reveni. Aşadar, într-un sens cât se poate de adevărat, este ca şi cum te-ai uita peste gard. Dar nici măcar asta nu-mi răspunde la toate întrebările. Ce e cu dorinţa de a ne arăta un limbaj pe care să-l putem vedea? Despre ce e vorba? E posibil oare ca limbajul să fi fost dintotdeauna un dar venit de la ceilalţi?




*

Oricât de profund, extrem sau spectaculos ar fi fost DMT-ul pentru McKenna, acest compus nu a fost nici pe departe cel căruia i s-a dedicat, pe care l-a suţinut şi despre care a vorbit cel mai mult. După mine, acesta ar fi psilocibina, o substanţă care se găseşte în cel puţin două sute de specii de ciuperci şi care, odată ajuns în organism, se transformă în psilocin, compus diferit de DMT prin simplul fapt că are un atom de oxigen în plus.